Primăria municipiului Botoşani ar putea renunţa la un proiect european în valoare de 180 de milioane de lei, din cauza cofinanţării foarte mari care trebuie asigurată de la bugetul local, a declarat marţi primarul Cosmin Andrei, citat de Agerpres.
Primarul susține că ia în calcul varianta de a nu mai implementa proiectul privind modernizarea căii de rulare a tramvaielor şi achiziţia de tramvaie noi, în condiţiile în care suma care trebuie finanţată din bugetul propriu se ridică la 60 de milioane de lei.
„Există riscul să primim o ofertă financiară mult prea mare şi să luăm decizia să renunţăm la acest contract, dar acest lucru îl voi comunica la sfârşitul lunii, atunci când se încheie procedura. Valoarea cofinanţării este fabuloasă. Discutăm de 60 de milioane de lei la o finanţare europeană de 180 de milioane de lei, iar voinţa botoşănenilor este de a avea un transport public în comun cu alte mijloace în afară celor pe care le-am avut până acum şi pentru care am primit finanţare europeană, adică transportul cu tramvaiul”, a declarat primarul Cosmin Andrei, citat de Agerpres.
El susţine că procedura de achiziţie publică în urma căreia ar urma să fie desemnată firma care să execute lucrările de reabilitare a căii de rulare este în desfăşurare, două companii de construcţii fiind interesate să încheie un astfel de contract.