Poliţiştii de frontieră botoșăneni au descoperit şi confiscat 4.000 pachete cu ţigări, în valoare de peste 38.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. Pentru imobilizarea bărbatului care le transporta, colegii noștri au folosit armamentul din doare cu respectarea prevederilor legale, trăgând mai multe focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât și către pneurile autoturismului condus de acesta.

În data de 08.01.2024, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră botoșăneni beneficiind de sprijinul colegilor din cadrul Poliției Botoșani au desfășurat o acțiune punctuală pentru combaterea contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. În cadrul acțiunii desfășurate au identificat, în municipiul Botoșani, un autoturism suspect a fi implicat în activități de contrabandă.

Șoferul autoturismului suspect nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor de frontieră și, în consecință, aceștia au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, trăgând mai multe focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât și către pneurile autoturismului.

Deși era urmărit de autospeciala de poliție cu semnale acustice și luminoase, conducătorul auto și-a continuat deplasarea către Dorohoi, iar în localitatea Pădureni, județul Botoșani, pe fondul vitezei excesive, a lovit un cap de pod. Șoferul a abandonat autoturismul și a fugit, dar colegii noștri l-au urmărit aproximativ un kilometru și, pentru că nu s-a supus somației legale, au efectuat două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

Bărbatul a fost imobilizat de către polițiștii de frontieră, iar în autoturism au fost descoperite șapte colete ce conțineau aproximativ 4.000 pachete cu țigări, în valoare de peste 38.100 lei.

În urma primelor cercetări, polițiștii de frontieră au constatat că la volan se afla un bărbat din județul Botoșani, în vârstă de 33 de ani, iar autoturismul avea montate numere false de înmatriculare.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și desfășoară activități specifice în vederea stabilirii întregii arii infracționale și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.