Un bărbat de 47 de ani din comuna botoșăneană Vorona este acuzat de săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce şi-ar fi lovit în repetate rânduri calul pe care îl deţine, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Denia Nenişcu, citat de Agerpres.

Poliţiştii din cadrul Biroului Protecţia Animalelor din cadrul IPJ au fost sesizaţi cu privire la faptul că bărbatul şi-ar fi lovit animalul, provocându-i suferinţe şi traume fizice.

„În urma deplasării la faţa locului, a fost identificat bărbatul, precum şi cabalina acestuia, iar, în urma examinării efectuată de poliţistul medic veterinar, s-a constatat că animalul prezenta multiple leziuni pe suprafaţa corpului, era subnutrit, iar starea de întreţinere precară. Cabalina a fost preluată de către poliţişti şi plasată într-un adăpost, în care va beneficia de hrană şi îngrijiri medicale”, a afirmat Nenişcu.

Un caz similar s-a petrecut în septembrie 2020, când un bărbat din județul Vâlcea a apărut într-o filmare lovindu-și calul înhămat la căruță până când animalul s-a prăbușit, plin de sânge. El a fost reținut de poliție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.